image_pdfimage_print
Сви чланци од infoskoladmin

EXTRAS DIN STATUTUL ŞCOLII

În situaţiile în care sunt dezbătute sau se adoptă unele hotărâri privind asigurarea calităţii procesului de învăţământ, reforma programelor de studiu, analiza eficacităţii studiilor şi creditele ECTS, în activitatea Consiliului profesoral este implicat un procent de 20% dintre reprezentanţii studenţilor, aleşi din partea Parlamentului studenţesc a  Şcolii. (Art. 33)
Parlamentul studenţesc reprezintă organismul prin intermediul căruia studenţii îşi realizează şi apără drepturile şi interesele.
Parlamentul studenţesc al Şcolii este ales prin vot direct, secret, din partea studenţilor înscrişi în anul şcolar în care se realizează alegerile. Parlamentul are 9 membri, 3 studenţi ai anului I, 3 din anul II şi 3 din anul III.
Alegerea membrilor Parlamentului se realizează în luna aprilie, până pe data de 10 a lunii.
Dreptul de a alege şi de a fi ales îl are fiecare student înscris  în anul în care se realizează alegerile . Sunt aleşi candidaţii care obţin majoritatea voturilor.
În cazul în care doi sau mai mulţi candidaţi au acelaşi număr de voturi, alegerile se repetă cu aceştia în termen de 7 zile.
Şedinţa de constituire a Parlamentului Şcolii are loc în luna octombrie.
Mandatul membrilor Parlamentului Şcolii este de un an.
Membrului Parlamentului căruia i-a încetat statutul de student în cadrul programei de studiu la care a fost înscris, îi încetează totodată şi mandatul iar alegerile parţiale se vor realiza în conformitate cu prevederile actelor generale care reglementează alegerea membrilor Parlamentului, în termen de 15 zile. (Art. 44.)
Parlamentul studenţesc al Şcolii:
  • alege şi demite preşedintele şi vicepreşedintele Parlamentului studenţesc;
  • adoptă documentele necesare activităţii proprii;
  • înfiinţează organismele care se ocupă de anumite domenii din atribuţiile Parlamentului studenţesc;
  • alege şi demite reprezentanţii studenţilor în organele şi organismele Şcolii;
  • propune Consiliului candidatul pentru reprezentantul studenţilor în Consiliul Şcolii;
  • iniţiază procedura de demitere a reprezentantului studenţilor în Consiliul Şcolii, în conformitate cu acest statut;
  • adoptă planul anual şi programul de activitate a Parlamentului studenţesc;
  • dezbate problemele privind asigurarea calităţii procesului de învăţământ, privind reforma programelor de studiu, analiza eficacităţii studiilor, problemele privind creditele ECTS, mobilitatea studenţilor, stimularea activităţii de cercetare a studenţilor, protejarea drepturilor studenţilor şi  ameliorarea situaţiei generale a studenţilor;
  • organizează şi pune în practică programele activităţilor extraşcolare ale studenţilor;
  • ia parte la realizarea colaborărilor interuniversitare şi internaţionale;
  • adoptă raportul anual privind activitatea reprezentanţilor în Consiliul Şcolii;
  • adoptă planul financiar şi raportul privind  starea financiară a Parlamentului Studenţesc;
  • adoptă raportul anual al preşedintelui Parlamentului studenţesc;
  • realizează şi alte activităţi în conformitate cu legea, acest statut şi reglementările Şcolii (Art. 45.);
Statutul de student bugetar îl are studentul care:
  • este înscris la studiile gradului I sau II şi a obţinut la concurs rezultatele necesare, în anul în care este înscris la concurs
  • a obţinut un minim de 60 de credite ECTS  pe parcursul anului şcolar, în cadrul programei de studiu înscrise şi în limita numărului de locuri disponibile.
Studentul bugetar poate avea în cadrul statutului respectiv doar o singură programă de studiu înscrisă, adică o singură programă acreditată la acelaşi nivel de studiu.
Studentul bugetar care pe parcursul anului şcolar a acumulat mai puţin de 60 de credite ECTS poate continua studiile ca student cu finanţare pe cont propriu.
Statutul de student cu finanţare pe cont propriu îl are studentul care:
  • este înscris la studiile gradului I sau II şi a obţinut la concurs rezultatele necesare, în anul în care este înscris la concurs
  • este înscris în anul II sau III de studiu iar în anul şcolar precedent a obţinut cel puţin 37 de credite ECTS ca student cu finanţare pe cont propriu, adică cel puţin 37 şi mai puţin de 60 de credite ECTS ca student bugetar.
Studentul cu finanţare pe cont propriu care pe parcursul anului şcolar acumulează 60 de credite din anul respectiv, poate în anul următor obţine statutul de student bugetar dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de actele Şcolii.
Studentul care nu a acumulat 37 de credite ECTS, este obligat de a înscrie din nou acelaşi an şi programa de studiu.(Art. 48)
În primul an de studiu se pot înscrie fără concurs de admitere, pe baza unei cereri personale, în urma verificărilor aptitudinilor (Art. 50, Al. 2):
  • persoanele care au absolvit studiile superioare academice de gradul I;
  • studenţii anului II de studiu proveniţi de la o altă şcoală de specialitate pentru educatori sau de la facultate, care au promovat toate examenele din anul I, adică au acumulat cel puţin 60 de credite ECTS la aceeaşi programă de studiu la o altă înaltă şcoală sau facultate, în condiţiile reglementărilor în vigoare;
  • persoanele cărora le-a încetat statutul de student din cauza părăsirii studiilor, dacă au promovat toate examenele din anul I adică dacă a acumulat 60 de credite ECTS;
Persoanele din alineatul 1 se pot înscrie doar în regim de autofinanţare şi nu intră în numărul prevăzut pentru programa de studiu respectivă.
Consiliul profesoral al Şcolii decide asupra recunoaşterii examenelor adică a creditelor.
În anii superiori de studiu se pot înscrie studenţii altor şcoli de specialitate pentru educatori care îndeplinesc condiţiile, după ce le-au fost recunoscute examenele, având posibilitatea de a înscrie cursurile anului următor de studiu, având un minim de 37 de credite ECTS. Aceste persoane pot avea doar statut de autofinanţare.
Persoana care a absolvit Şcoala Superioară pentru Educatori se poate înscrie în anul corespunzător de studiu, la cerere. După ce i-au fost recunoscute examenele, poate susţine examenele de diferenţă iar apoi poate susţine examenele în conformitate cu programa pentru anul respectiv.
Examenele sunt recunoscute de către profesori, situaţiile fiind dezbătute de către comisia pe care o stabileşte Consiliul profesoral. Decizia este avizată de către Consiliul profesoral. Decizia finală privind recunoaşterea examenelor este adoptată de către directorul Şcolii.(Art. 53)
Studentul are dreptul:
  • la admitere, studii de calitate şi evaluare obiectivă;
  • la informare corectă asupra tuturor problemelor legate de studii;
  • la o participare activă în procesul de adoptare a deciziilor, în conformitate cu legea şi Statutul şcolii;
  • la autoorganizare şi promovare a opiniilor proprii;
  • la beneficii care reies din statutul de student;
  • la condiţii egale de studiu cu ceilalţi studenţi;
  • la învăţământul în limba maternă, în conformitate cu legea şi Statutul şcolii;
  • la diferenţiere şi protecţie în faţa discriminării;
  • de a fi ales şi de a a lege membrii Parlamentului studenţesc;
Studentul are obligaţia:
  • de a realiza cerinţele propuse
  • de a respecta reglementările Şcolii
  • de a respecta drepturile angajaţilor şi ale altor studenţi ai Şcolii
  • de a participa în procesul de adoptare a deciziilor în conformitate cu legea şi Statutul şcolii.
Studentul are dreptul de la contestaţie în cazul în care Şcoala nu respectă prevederile legale din Al.1, punctul 1-3 ale articolului de faţă. (Art. 54)
Studentul are dreptul la întreruperea activităţilor în cazul:
  • unei boli grave;
  • îndeplinirii stagiului militar
  • necesităţii de a îngriji propriul copil până la vârsta de un an;
  • întreţinerii sarcinii;
  • pregătirilor pentru jocurile olimpice, campionatele mondiale sau europene – în cazul în care are statut de sportiv de excepţie;
  • în alte situaţii prevăzute de lege.
Studentul care din motive obiective nu a putut susţine un examen, în cazul unei boli sau a participării la unele reuniuni de perfecţionare pe parcursul a cel puţin trei luni, poate susţine examenul în termenul următor, în conformitate cu reglementările în vigoare.(Art. 55)
Studentul se face responsabil pentru nerespectarea reglementărilor în vigoare ale Şcolii.
Pentru abateri grave, studentul poate fi exmatriculat.
Procedura disciplinară nu poate fi iniţiată după împlinirea a trei luni de la aflarea acesteia şi cel târziu în termen de şase luni de la înfăptuirea ei.
Abaterile uşoare şi abaterile grave se reglementează prin actele Şcolii cu caracter general la fel ca şi organele disciplinare şi procedura disciplinară.
Până la adoptarea actelor din Al.4 al articolului de faţă, Consiliul profesoral, la propunerea directorului, adoptă deciziile privind iniţierea procedurii disciplinare, privind înfiinţarea comisiilor de disciplină şi a măsurilor disciplinare, la propunerea organismelor deja existente. (Art. 56)
Statutul de student încetează în cazul în care acesta nu şi-a finalizat studiile pe parcursul a şase ani şcolari având în vedere faptul că programa de studiu durează trei ani.
Dacă programa de studiu a fost începută în semestrul de primăvară, termenul din alineatul 1 se consideră începând cu acel semestru.
În termen nu se include perioada de întrerupere a şcolarizării care i-a fost aprobată studentului în conformitate cu statutul.
Studentului îi poate fi prelungită perioada în care poate finaliza studiile şi înainte de expirarea termenului din alineatele 1 şi 2, cu un semestru dacă :
  • în ziua expirării termenului i-au mai rămas cel mult 15 credite nerealizate;
  • pe parcursul şcolarizării a absolvit o altă programă de studiu acreditată la acelaşi nivel sau la un nivel superior;
Încetarea statutului de student din motive de depăşire a termenelor este contatată de către director prin decizie.
Statutul de student mai poate înceta şi în cazul:
  • absolvirii studiilor;
  • renunţării la studii;
  • neînscrierii anului şcolar;
  • îndepărtării de la studii (Art. 57);
Cursurile se desfășoară în limba sârbă, română și rromă.
Persoana se poate înscrie la cursurile unei programe de studiu dacă cunoaşte limba în care se desfăşoară procesul de învăţământ.
Studentul înscris la cursurile amintite în alineatul 2 poate trece de la cursurile predate într-o limba la cursurile predate în cealaltă limbă după verificarea cunoştiinţelor lingvistice.
Verificarea amintită în alineatul 2 al acestui articol se desfăşoară conform procedurii stabilite de către director. (Art. 59)
Programa de studiu stabileşte materiile obligatorii pentru un anumit an de studiu. Studentul în regim bugetar se hotăreşte pentru numărul de materii care îi suficiente în scopul acumulării a 60 de credite iar studentul în regim de autofinanţare, pentru a acumula 37 de credite ECTS.
Prin promovarea examenului, studentul acumulează un anumit număr de credite transferabile în conformitate cu programa de studiu. Studentul care nu a promovat examenul la materia obligatorie până la începutul noului an şcolar, este obligat să înscrie aceeaşi materie. Studentul care nu a promovat o materie opţională, poate să înscrie aceeaşi materie sau să se hotărască pentru o altă materie.(Art. 61)
Angajamentul general al studentului este dat de:
  • participarea activă (cursuri, laboratoare, seminarii, practică, consultări, prezentări, proiecte, etc.);
  • activitatea individuală;
  • colocvii;
  • examene;
  • realizarea lucrării finale;
  • activitatea de voluntariat în comunitate pe care o organizează Şcoala, proiectele de interes pentru Şcoală şi comunitate (activităţi comunitare, munca cu persoanele cu handicap, etc.);
  • alte activităţi în conformitate cu actele Şcolii (practica metodică şi de specialitate, activitatea editorială, etc.);
Condiţiile, modul de organizare şi evaluarea activităţii de voluntariat din alineatul 3, punctul 6 a acestui articol este stabilită de către Consiliul profesoral al Şcolii. (Art. 63)
Prin realizarea activităţilor care preced examenul şi prin promovarea examenului, studentul poate acumula 100 de puncte.
Din numărul total de puncte, cel puţin 30 şi cel mult 70 de puncte este necesar să fie prevăzute pentru activităţile şi evaluările de pe parcursul semestrului.
Sesiunile de examene se organizează în luna ianuarie, martie, iunie, septembrie şi octombrie în conformitate cu calendarul şcolar.
Susţinerea examenelor înafara termenelor stabilite se poate aproba studenţilor cărora le-a rămas un singur examen nepromovat din anul respectiv şi se va susţine înaintea începutului anului şcolar următor.
Examenul la aceaşi materie se poate susţine de cel mult trei ori pe parcursul unui an şcolar.
În mod excepţional, studentul căruia ia rămas un examen în cadrul programei de studiu pentru anul în care este înscris, are dreptul de a susţine examenul în sesiunea următoare, până la finea anului şcolar.
La cerere, examenul poate fi susţinut în faţa comisiei.
Studentul are dreptul de a contesta nota obţinută la examen dacă consideră că susţinerea nu a avut loc în conformitate cu legea şi actele Şcolii, în termen de 36 de ore de la aflarea notei.
Consiliul Şcolii în termen de 48 de ore dezbate contestaţia şi adoptă hotărârea privind contestaţia.
În cazul în care Consiliul soluţionează pozitiv contestaţia, studentul va repeta susţinerea examenului în termen de trei zile de la aflarea deciziei Consiliului.(Art. 67)
De regulă, studentul susţine examenul cu profesorul care i-a predat materia respectivă.
La cerere în formă scrisă, studentul poate solicita înlocuirea examinatorului.
Cererea se depune directorului Şcolii.
Directorul Şcolii decide în privinţa cererii cel târziu în termen de cinci zile de la momentul depunerii ei, după ce l-a consultat pe profesorul a cărui înlocuire a fost cerută.
În cazul soluţionării pozitive, studentul este obligat să achite cheltuielile înlocuirii examinatorului în conformitate cu actel Şcolii. (Art. 68)
La înscrierea fiecărui semestru, studentul optează pentru materiile pentru care a îndeplinit condiţiile de înscriere conform planului şi a programei de studiu.
Programa de studiu se bazează pe înscrierea semestrelor.
Studenţilor care au un succes excepţional li se poate permite înscrierea a peste 60 de credite ECTScu scopul de a scurta durata studiilor şi de a facilita performanţele studentului.
Studentul are dreptul de a se înscrie în anul următor în condiţiile prevăzute de Statut, în conformitate cu programa de studiu, atunci când îndeplineşte condiţiile de înscriere a materiilor care cumulate dau cel puţin 37 de credite ECTS şi care sunt încadrate în programa de studiu pentru anul următor.
Studentul care nu a îndeplinit condiţiile din alineatul 4 a acestui articol, poate continua studiile înscriind acele materii şi îndeplinind cerinţele pe care nu le-a realizat în anul precedent, în condiţiile pe care le stabileşte Consiliul profesoral al Şcolii.
Regulile de studiu sunt date în actele cu caracter general ale Şcolii. (Art. 69)
 
Mențiune: Informații detaliate cu privire la drepturile și obligațiile studenților se pot obține consultând Statutul Școlii de Înalte Studii pentru Educatori Mihailo Palov Vârșeț, respectiv de la secretarul școlii sau de pe site-ul http://www.uskolavrsac.in.rs/dokumenta/

IZVODO KATAR O STATUTO THAJ ORTA ANDE ŠKOLA

Kana  si pučipe pale lačhipe ande škola, e reforma ando programo pe škola, sar vi kazom trubul ESPB bodurja, ande bući sikamnenđe save ande Sikamnengo  bešipe si 20% sikamne save losaren sikavnengo parlamento pe Vuči škola ( kotor  33.)
Sikamnengo parlamento pe Vuči škola si than katar sikamne len pire orta thaj ažutin pire buća pe Vuči škola
 
Sikamnengo parlamento pe Vuči škola losaren sikamne garudine krlenca, sikamne save si ramosarde ande školako berš ande savo losarelpe pe sikamne programurja ande Vuči škola. Parlamento đinavel 9 manuša: 3 sikamne andar o angluno, 3 andar o dujto thaj 3 andar o 3 berš.
Losaripe ando Parlamento pe Vuči škola ćerelpe ando aprilo, majpalal dži 10. ando čhon.
 
Orta te aven losarde thaj te losaren pale manuša ando sikamnengo parlamento si saoren sikamnen save si ramosarde pe Vuči škola ande školako berš ando savo losarelpe sikamnengo parlamento. Losarde si sikamne save len majbut krla.
Te aven losarde duj sikamne saven si jekto đindo krla, musaj te pale den pire krla majdur katar efta đes.
Konstitutivno bešavni neve sikamnengo ande  parlamento pe Vuči škola putardi si ando oktobri.
 
Than ando sikamnengo parlamento pe Vuči sikamni si berš đes.
 
Te sikamnešći ando sikamnengo parlamento pe Vuči sikamni agorilpe statuso sar sikamno, agorilpe vi lesko mandato ando đes kana agorisajlo vi statuso sar sikamno. Aver losaripe šaj te avel sar ramol ande sajekhutno akto ande savo ramol sar rodenpe sikamne ando sikamnengo parlamento pe Vuči škola majdur katar  15 đesa. ( kotor 44.)
 
Sikamnengo parlamento pe Vuči škola:
  • Losarel thaj agorisarel šerutnes thaj džipašerutnes ando sikamnengo parlamento;
  • Anel sajekhutno akto pale piri bući;
  • Ćerel  bućarne kotora save ćerena bući phangli palo sikamnengo parlamento;
  • Losarel thaj agorisarel sikamnen  save si ande sikamnengo parlamento pe Vuči škola;
  • Del piro gndo e Savetošće sikamnenđe pale sikamno savo šaj te avel ando Saveto pe Vuči škola;
  • Del piro gndo pale sikamne save trubun te agorin piri bući ando Saveto pe Vuči škola, sar ramol ando Statuto;
  • Anel beršengo programo ande savo ramol so ćerelapes ando sikamnengo parlamento;
  • ćerel sa so si phanglo pale pučipa sar te so majlačhe sićon ande škola, ćerel buća save si phangle pale reforma ande škola, del piro gndo kana si pučipe pale ESPB bodurja, majdur ćerel bući te sikamne šaj te sićon vi ande aver phuvja, ažutin džanglimaski bući sikamnenđi, ćerel pale orta sikamnenđi thaj aver;
  • Ćerel pe programurja save či ćerenpe ande sikamni e sikamnenca;
  • Ćerel bući pale  maškarsikavnengo thaj maškarthemnutno sikavipe;
  • Del piro krlo kana  trubul te lelpe lil katar jećhebršeski bući ando Saveto pe Vuči škola;
  • Del piro krlo kana trubul te lelpe lil katar finansije ande sikamnengo parlamento pe Vuči škola;
  • Del piro krlo pale lil katar jećhebršesko bući, savo anel šerutno ando sikamnengo parlamento pe Vuči škola;
  • Ćerel vi aver buća save si phangle palo zakono, ande kava Statuto thaj sajekhutne lilinca pa Vuči škola ( kotor 45.)
 
 Statuso sikamnengo po budžeto šaj te si:
  • ramosardo sikamno pe angluno numaj dujto stepeno, ande školako berš savo ramosardape po konkurso;
  • savo lija statuso sar sikamno po budžeto, ande školako berš pe studijsko programo thaj pe thana save si ačhade pala lende, thaj pe dine egzamurja siles majcara 60 ESPB bodurja ande aver školako berš;
  • sikamnes  po budžeto šaj te avel  ande kava statuso ramosardo jekh akredituime sikamnesko programo pe sa jekh niveli ande škola;
  • sikamno savo si po budžeto te ande školako berš lija cara katar 60 ESPB bodurja šaj te vi majdur džal ande škola numaj po statuso korkoropoćinipe ( kotor 47.)
 
Statuso pale sikamne save korkoro poćinen e sikamni:
  • ramosardo ande sikamni pe angluno numaj dujto stepeno ande školako brš savo ramosardape po konkurso;
  • ramosardo ande dujto numaj trito berš,  ande nakhlo školako berš, sar sikamno savo korkoro poćinda sikavipe, lija majcara katar 37 ESPB bodurja andar e predmeturja save kamla te ašunel, numaj sikamno savo po budžeto  lija majcara 37 a cara katar 60 ESPB bodurja;
  • sikamne save korkoro poćinen e škola, kana ande školako brš len 60 ESPB bodurja šaj te ande aver  školako berš aven po budžeto, sar ramol ande sajekhutno  lil pe Vuči škola.
  • Sikamno savo či lija 37 ESPB bodurja  šaj te pale ramolpe ando angluno berš pe Vuči škola ( člano 48.)
  • „ande angluno berš pe Vuči škola šaj te ramolpe, bi egzamo, pe majanglal ćerdo egzamo pe savo šaj te dićhelpe džanglipe katar o člano 50. stavo 2., :
  • sikamno saves si vučo sikavipe pe akademikane  studije pe angluno niveli;
  • sikamno pe dujto berš pe Vuči škola savo dija sa egzamurja katar o angluno berš, numaj saves si majcara 60 ESPB bodurja pe studijsko programo pe dujto berš pe Vuči škola, a te ramol ande lila save dija Vuči škola.
Napomena: Majbut katar xakaja thaj šaipa vinajengi musaj te dićhen ande Statuto Uče školako pale vinaja „Mihailo Palov“ Vršac, numaj ko sekretari Školako thaj pe Školako sajto: http://www.uskolavrsac.in.rs/dokumenta/

KALENDAR RADA ZA ŠKOLSKU 2024/2025. GODINU

I SEMESTAR (zimski) – VASPITAČI
       N A S T A V A
       – od 01. X 2024. do 10. I 2025. godine (za studente I godine)
       – od 14. X 2024. do 10. I 2025. godine (za studente II i III godine)
       – od 19. X 2024. do 22. II 2025. godine (za studente na masteru)
       INTEGRISANA STRUČNA PRAKSA
       09. – 20. decembar 2024.
       Prva godina
       I praksa: 30 časova, 5 radnih dana, 2 ESPB
       Druga godina
       III praksa: 60 časova, 10 radnih dana, 4 ESPB
       Treća godina
       V praksa: 60 časova, 10 radnih dana, 5 ESPB
I SEMESTAR (zimski) STRUKOVNA MEDICINSKA SESTRA – TEHNIČAR
       N A S T A V A
       – od 01. X 2024. do 10. I 2025. godine (za studente I godine)
       – od 14. X 2024. do 10. I 2025. godine (za studente II i III godine)
       STRUČNA PRAKSA 1, 2 i 3 – tokom celog trajanja semestra po nedeljnom  rasporedu
       – od 01. X 2024. do 10.I 2025
STRUČNA PRAKSA
Prva godina 
Stručna praksa 1: ukupno 150 časova, 2 ESPB
Druga godina
Stručna praksa 3: ukupno 135 časova, 2 ESPB
Treća godina
Stručna praksa 5: ukupno 150 časova, 2 ESPB
       RASPUST I PRAZNICI
– 11. XI 2024.
– 25. XII 2024. (Božić)
– od 01. I – 08. I 2025. godine
       ISPITNI ROKOVI
       – od 16. I do 08. II 2025. godine (januarsko-februarski)
II SEMESTAR (letnji) – VASPITAČI
       N A S T A V A
       – od 10. II do 31. V  2025. godine
       INTEGRISANA STRUČNA PRAKSA           
       19. – 30. maj 2025.
       Prva godina
       II praksa: 30 časova, 5 radnih dana, 2 ESPB
       Druga godina
       IV praksa: 60 časova, 10 radnih dana, 4 ESPB
       Treća godina
       VI stručna praksa: 60 časova, 10 radnih dana 5 ESPB
II SEMESTAR (letnji) – STRUKOVNA MEDICINSKA SESTRA – TEHNIČAR
       N A S T A V A 
       – od 10. II do 31. V  2025. godine
       STRUČNA PRAKSA 2, 4 i 6 – tokom celog trajanja semestra po nedeljnom  rasporedu
STRUČNA PRAKSA           
Prva godina
Stručna praksa 2: ukupno 135 časova, 2 ESPB
Druga godina
Stručna praksa 4: ukupno 150 časova, 2 ESPB
Treća godina
Stručna praksa 6: ukupno 150 časova, 2 ESPB
LETNJA STRUČNA PRAKSA 1, 2 i 3
Tokom trajanja letnjih meseci od 02.VI 2025.
Letnja stručna praksa 1, ukupan broj časova 635, 2 ESPB
Letnja stručna praksa 2, ukupan broj časova 635, 2 ESPB
Letnja stručna praksa 3, ukupan broj časova 635, 4 ESPB
       RASPUST
       – od 05. VII do 24. VIII 2025. godine  
       ISPITNI ROKOVI
       – od 20. III do 12. IV 2025. godine (martovski)
       – od 02. VI do 30. VI 2025. godine (junski)
       – od 25. VIII do 13. IX 2025. godine (septembarski)  
       – od 22. IX do 11. X 2025. godine (oktobarski)  
                                                                                       
       PRAZNICI I PROLEĆNI RASPUST
       – 15. – 17. II 2025. godine
       – od 18. IV do 21. IV 2025. godine (Uskrs)
       – od 01. – 02. V 2025. godine (1. maj)